Bruxismul

25th feb. 2020, author: denteliteAdmin

Bruxismul este o para-funcție a aparatului masticator caracterizată prin scrâșnirea, frecarea sau încleștarea dinților, în timpul nopții sau zilei, în mod voluntar sau involuntar.

Cauza

În general, se consideră că principala cauză a bruxismului este stresul și anxietatea, și apoi dinții strâmbi sau mușcătura anormală.

Semne și simptome

Dinți sensibili;
Dureri de urechi sau la nivelul articulației temporo-mandibulare;
Dureri faciale;
Fisurile în smalț și modificarea anatomiei dentare, prin tocirea dinților posteriori și nivelarea celor frontali;
Tocirea și ciobirea dinților;
Clătinarea dinților;
Deteriorarea osului alveolar;
Dureri de cap cronice;
Modificarea mușcăturii.

De ce este periculos?

În cazurile cronice, bruxismul poate cauza fracturarea, mobilitatea sau pierderea dinților. În astfel de cazuri este necesară intervenția cu diverse tratamente , punți, coroane dentare, implanturi, aparate dentare sau chiar proteze.

Tratament

Soluția cea mai potrivită este confecționarea unei gutiere care să fie purtată de pacienți în timpul somnului pentru ca dinții să fie protejați. Dispozitivul este realizat personalizat, dintr-un material plastic, care se mulează pe dinții pacienților.